3 ani in urma,exact in acelasi loc,in acelasi scaun,privind in aceeasi oglinda cu aceeasi ochi negrii,reci,goi,plansi,vorbeam despre iubire,sentimente,nopti pierdute,convinsa ca iubirea nu isi va face niciodata loc in viata mea,ca nu voi iubi niciodata,ca nu voi fi iubita,niciodata.Eram un copil emotiv,credul,ce punea la suflet orice.Ma puteam destainui numai jurnalului si blogului.Erau singurele locuri in care eram eu insami.
Azi,exact in acelasi loc,in acelasi scaun,privind in aceeasi oglinda,dar cu ochi diferiti,negrii,poate umpic "spalaciti" de acele nopti care pareau ca nu se vor mai termina niciodata,dar nu goi,nu reci.Iubitori,veseli.Mi-e greu sa cred ca acum 3 ani de zile as fi plans numai daca tipa cineva la mine.
Astazi sunt inconjurata de o indiferenta stranie,ce imi impiedica uneori judecata,ce ma impiedica cateodata sa-mi exprim sentimentele.M-am inchis atat de tare in mine de-a lungul timpului,incat cateodata nu pot schita niciun zambet de compatimire,nu pot dezgoli nici macar un sentiment,fie si de ura.Deseori,lucruri care altadata m-ar fi daramat,m-ar fi impins catre o suferinta continua,ma gasesc indiferenta si rece.
Cineva imi spunea odata : "Nu mai pot iubi." . Eu radeam.Spuneam ca e imposibil.Ca oamenii sunt contruiti din sentimente.Cu siguranta pot inca iubi,doar ca nu pot arata asta intotdeauna.Nu-mi pot exterioriza sentimentele intotdeauna.Emotiile nu mi le poot arata des.
Imi place de mine cea-fara-emotii.Mi-e frica de fata slaba care eram inainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu